Drumul meu spiritual

Motto

Ieri eram deștept, așa că am vrut să schimb lumea. Azi sunt înțelept, așa că mă schimb pe mine însumi.

Rumi

Misiunea mea

Le sunt alături, pe drumul lor personal de vindecare interioară, persoanelor care traversează o perioada dificilă și vor să beneficieze de cunoașterea mea spirituală, de tehnicile de lucru energetic și informațional pe care le cunosc și de puterea mea de rugăciune.

Fie că au trecut printr-o despărțire dureroasă, o operație, moartea cuiva drag, își cresc copiii în absența unui partener, au dificultăți financiare sau emoționale sau diverse probleme de ordin fizic, le însoțesc pe drumul de echilibrare mentală și emoționala, pentru a-și regăsi bucuria de a trăi și pentru a-și transforma viața, așa cum își doresc.

Sunt aici pentru tine. Te pot susține prin cunoașterea și puterea mea de rugăciune, în procesul tău individual de echilibrare și vindecare interioara, că să depășești mai ușor provocările pe care viață ți le-a scos în cale. Si pentru a-ți crea o nouă viață, mai bună, mai ușoară, mai plină de bucurie 🙏

Am fost mama singură de când fiul meu avea 4 ani și până după ce și-a sărbătorit majoratul și am trecut prin multe situații dificile de viață: mai multe operații, divorț, plecarea dintre noi a unor oameni pe care i-am iubit, dificultăți financiare. Pe drumul vieții mele am descoperit mai întâi practicile spirituale care mi-au permis să îmi vindec sufletul și mintea și să mă bucur de viață, iar mai apoi resursele interne și puterea de rugăciune necesare pentru a-i ajută și pe alții pe drumul lor de vindecare interioară.

Afla mai multe despre:

Povestea mea

Anca Abrudan - Consilier, terapeut, astrolog și formator pentru dezvoltare spirituală

Sunt destule lucruri de povestit despre experiența mea de viață si drumul meu spiritual, întrucât au trecut ceva ani de când am pășit pentru prima dată pe această planetă, în acest corp și am traversat numeroase etape, conjuncturi și situații în acest timp. Mă voi rezuma însă la a împărtăși lucruri care te-ar putea interesa, dacă te gândești să lucrăm împreună 🙏

Am dedicat aproape trei decenii studiului spiritualității și tehnicilor de vindecare. Motivația pentru această călătorie a venit din nevoie, întrucât viața mea a fost marcată de ceea ce psihologia spirituală numește „noaptea neagră a sufletului”.

Privind retrospectiv, pot număra cu ușurință 7-8 astfel de episoade, fiecare dintre ele întinzându-se pe parcursul mai multor luni.

Aceste perioade au adus cu ele relații dureroase, despărțiri dificile, creșterea unui copil singură, 5 intervenții chirurgicale complexe. Am experimentat pentru câțiva ani o pierdere semnificativă de memorie, dar am reușit să-mi recâștig parțial memoria prin intermediul terapiilor energetice.

Carieră mea profesională a fost una versatilă: am pornit de la Inginer chimist, am obținut un Doctorat în agronomie; ulterior am evoluat într-un rol de Trainer, iar mai apoi Cercetător în domeniul marketingului.

Am fost implicată în acțiuni de voluntariat și activism civic. In drumul meu spiritual am întâlnit oameni care m-au dezamăgit si rănit, dar și oameni care au adus bucurie și iubire în viața mea. Am învățat să iert și să găsesc pace în sufletul meu.

Îți recomand și ție să-ți începi vindecarea interioară, că să capeți pace și bucurie în sufletul tău. Pentru început, găsești mai jos o meditație ghidată care te poate ajuta în acest sens.

Drumul meu spiritual

Drumul meu în spiritualitate a început în anul 1995, la un an după absolvirea facultății. La vârsta de 25 de ani, m-am angajat în cercetare, traversând un divorț dureros și confruntându-mă cu presiuni din toate direcțiile. Într-o zi, am aflat despre Radiestezie de la o colegă de serviciu.

Radiestezia reprezintă o școală spirituală fondată de Comandorul de Marina Claudian Dimitriu, cel care a intemeiat știința spirituala cunoscută sub numele de „Inforenergetică”. Am petrecut o perioadă de câțiva ani în această școală și am învățat lucruri esențiale despre spiritualitate, dezvăluindu-mi-se o lume pe care nu o bănuiam anterior.

Această călătorie a fost presărată cu dificultăți, deoarece mintea mea era dominată de dogme, rușine, vinovăție și frica de judecată.

În 2001, la recomandarea unui coleg din școala de Radiestezie, am participat la primul meu curs de Energie Universală, oferit prin intermediul unei video-conferințe. La acea vreme, am înțeles doar parțial semnificația acestui eveniment.

Revelația a venit mai târziu in drumul meu spiritual, când am realizat profund că în acea zi, Master Luong Minh Dang ne-a deschis chakrele, tuturor participanților de la video-conferință. Această experiență a fost o mare sărbătoare și o realizare importantă pentru sufletul meu. Totuși, la acea vreme, mintea mea nu a perceput pe deplin profunzimea acestui eveniment.

Între 2002 și 2004, interesul meu pentru spiritualitate a fost umbrit, și m-am apropiat mai mult de tradiția Ortodoxă, lăsându-mă să fiu călăuzită de rugăciune. Mi-am schimbat domeniul profesional și m-am angajat într-o corporație multinațională. Acolo, am devenit trainer și coach, incepand sa lucrez cu oamenii.

Apoi, imediat după nașterea fiului meu, fostul meu partener a fost diagnosticat cu o boală gravă. Disperată, am apelat la toți cunoscuții mei care practicau tehnici spirituale, sperând să găsim un terapeut cu daruri de vindecare care să îl ajute să se insanătoșească. Am avut norocul de a întâlni o astfel de persoană, cu haruri uimitoare de vindecare, și miracolul vindecării a avut loc 🙏

Studiul unor variate tehnici terapeutice, în țară și în străinătate

Anca Abrudan - Consilier, terapeut, astrolog și formator pentru dezvoltare spirituală

Experiența prin care am trecut alături de fostul meu partener de viață a deschis o nouă etapă în viața mea și m-a ajutat să redescopăr dimensiunea spirituală. Am reluat studiul Energiei Universale și am învățat noi tehnici și procedee de lucru.

Am explorat Energia Universală nu doar în țară, ci și în străinătate (India, 2008; Portugalia, 2010; Indonezia, 2011; Thailanda, 2012; Bosnia și Herțegovina, 2014 & 2015).

În perioada 2010-2018, am fost implicată ca voluntar în construcția unui spațiu spiritual. Am dedicat multe weekenduri și zile de concediu acestui proiect minunat, investind atât timp, cât și resurse financiare.

Am continuat să urmez aceeași conduită în viață care mi-a oferit stabilitate, indiferent de obstacolele întâlnite și de circumstanțele exterioare. Practicile mele spirituale au inclus meditație, rugăciune, contemplare, retreat-uri și pelerinaje în locuri cu o încărcătură spirituală deosebită din România, Spania, Grecia, Malta, Italia și Turcia.

Pe parcursul drumului meu spiritual am descoperit sacralitatea altor religii, primind învățături și inițieri budhiste sub îndrumarea Maestrului Karma Tanpai Gyaltshen. Alături de Master Tanpai am petrecut zile senine presărate cu învățături și însoțite de întâlniri cu oameni veseli și dornici de dezvoltare spirituală. Om mani padme hum 🙏

A venit apoi o perioadă de renaștere și de expansiune spirituală. Noile aventuri și experiențe spirituale au apărut pe drumul meu într-un ritm alert, împletindu-se armonios și accelerându-mi creșterea spirituală.

Am explorat Metoda Sedona, Theta Healing, Codul Emoțiilor, și practicile de respirație TAO, devenind conștientă în același timp  de calitățile mele ca terapeut și consilier în dezvoltarea personală. Toate acestea s-au întâmplat în viața mea din 2018 încoace.

Mă aflu într-un moment minunat al vieții, în care simt că am atins un anumit nivel de evoluție și îmi folosesc resursele, cunoștințele și puterea de rugăciune în beneficiul persoanelor care aleg să lucreze cu mine.

Intenția mea este ca fiecare dintre cei care lucrează cu mine să devină o versiune mai bună a propriei sale ființe și să-și trăiască viața cu mai multă bucurie 🙏

Uite cum lucrez

Dacă vrei să afli mai multe despre modul meu de lucru care a contribuit la scrierea mai multor povești de succes, urmărește video-ul sau explicațiile de mai jos.

Am să-ți dau două exemple pe scurt, că să-ți poți face o imagine generală.

De exemplu, atunci când lucrez cu o persoană care trece printr-o despărțire și este supărată, tristă, are resentimente, stări depresive sau simte că nu se poate desprinde de fostul partener, acționez pentru vindecarea tuturor aspectelor care sunt implicate într-o astfel de situație și anume:

  • Eliberarea emoțiilor, întrucât emoțiile resimțite riscă să se acumuleze în corpul fizic, rămânând neprocesate și pot conduce la stări emoționale negative foarte intense;
  • Recuperarea părților de suflet care pot rămâne atașate de sufletul fostului partener;
  • în cazul în care s-au făcut legăminte, jurăminte, înțelegeri, contracte de căsătorie sau promisiuni –„te voi iubi doar pe ține pentru tot restul viețîi” sau dacă s-au cumpărat bunuri în comun, care nu s-au vândut și împărțit, etc, prin terapie rezolvăm și încheiem toate aceste legături energetice care ne provoacă suferință și ne pot împiedică în viitor să ne găsim un alt partener;
  • dacă s-au făcut preluări din karma partenerului, acționăm pentru eliberarea acestora (un exemplu este acela al unui partener cu o situație financiară mai precară, pe care l-am susținut financiar de-a lungul relației, constatând la un moment dat că lui începe să-i meargă mai bine, iar nouă mai puțin bine);
  • dacă există suspiciunea unor acțiuni energetice sub formă de descântece, de exemplu, care încalcă liberul arbitru și pot produce efecte până la a 7a generație, acționăm până la totală disipare a acestora;
  • acționăm pentru a elibera secvențele de ADN ale partenerului de cuplu care au ajuns în interiorul corpului nostru prin fluidele corporale și care ne influențează;
  • lucrăm la nivel de convingeri, transgenerational, pentru a identifica și elimina cauzele care au condus la acest tip de situație de viață, iar în cazul în care se dorește, putem acționa pentru vindecare la nivelul întregului arbore genealogic;
  • identificăm și vindecăm rănile emoționale din copilăria noastră: respingere, trădare, abandon care pot fi sursa unor asfel de experiențe la vârstă adultă.

Cauzele pot fi și mai variate decât atât. Identificarea lor o realizez împreună cu clientele mele, fie prin sesiuni de regresie temporală, fie prin metodele ThetaHealing, Sedona etc., fie prin intermediul mesajelor pe care le primesc în timpul sesiunilor de terapie. Ulterior, în timpul terapiilor, aplic metode potrivite pentru rezolvarea și vindecarea aceastora.

Într-un mod similar, orice situație de viață ai, poate fi descompusă în evenimente declanșatoare, poate fi înțeleasă și vindecată, la nivel energetic și informațional, în toate planurile existenței.

Pot să afirm cu siguranță că orice situație tensionată de viață ai avea, cu siguranță poți să îi aduci o ameliorare semnificativă, realizând împreună cu mine sesiuni de terapii energetice și informaționale desfasurate online. Afla mai multe citind articolul „Despre terapiile si consilierea online” de pe blogul meu.

Pentru că nu suntem singure în aceste procese de echilibrare și vindecare. Tatăl Ceresc, A-Toate-Creator, răspunde rugăciunii noastre, da putere de vindecare meditațiilor ghidate pe care le desfășor și diverselor alte practici de vindecare energetică pe care le aplic. El știe că eu doresc Binele Cel Mai Înalt al oricărei persoane cu care lucrez.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!

Diplomele mele

ThetaHealing - Rhythm to a perfect weight
SEDONA method - Dissolving stress, tension and anxiety
SEDONA method - From fear to fearlessness
SEDONA method - Healing Conflict
Anca Abrudan - Consilier, terapeut, astrolog și formator pentru dezvoltare spirituală
Anca Abrudan - Consilier, terapeut, astrolog și formator pentru dezvoltare spirituală
Anca Abrudan - Consilier, terapeut, astrolog și formator pentru dezvoltare spirituală